Foarte adesea, plantele din genul Cannabis sunt asimilate cu drogul marijuana. În timp ce planta Cannabis (cânepă) este cultivată și utilizată în mare măsură ca sursă de hrană, fibre, combustibil, ca materie primă în construcții sau ca medicament, în unele părți ale lumii, scopul principal al cultivării ei este cel ”recreațional”, datorită canabinoizilor psihoactivi conținuți în inflorescențele plantei femelă.
S-a demonstrat că aceste substanțe, canabinoizii, sunt foarte eficiente în tratarea unui număr mare de afecțiuni, dar cu toate acestea, unii dintre ei (în special tetrahidrocannabinolul, THC) au și efecte psihoactive, fiind considerate substanțe periculoase, cu potențial adictiv ridicat (ceea ce este în mare parte adevărat), și fără valoare terapeutică (ceea ce este fals, căci cercetările arată contrariul, în ciuda inerției legislative). În acest mod, plantele din genul Cannabis, sunt considerate în mod simultan, de către grupuri diferite de populație, desigur, atât o binecuvîntare cât și un blestem.
Având o istorie îndelungată de cultivare și utilizare, cânepa a cunoscut o dispersare a arealului cultivat de la locul (posibil) de origine, din Asia, către un număr larg de habitate care cuprind întreaga regiune tropicală și temperată, fiind cultivată de către grupuri largi de oameni, fie datorită proprietăților psihoactive ale rășinilor, fie datorită utilității ei ca hrană sau sursă de fibre.
Această dihotomie a utilizării cânepei a făcut ca interesul cercetătorilor să fie foarte ridicat, și să ca atare să fie realizate numeroase studii botanice referitoare la această plantă.
Nomenclatura
Cannabis-ul este o plantă membră a familiei Cannabaceae, împreună cu alte genuri, precum Humulus (hamei) și Celtis (sambovina - mierea ursului).